De ce descentralizare?

    Până în 1990 România a avut una dintre cele mai centralizate forme de administraţie publică. Deciziile erau luate în cea mai mare parte de la Bucureşti, iar deciziile fundamentale ce vizau evoluţia comunităţilor locale erau în totalitate apanajul administraţiei centrale.

    Acesta este cadrul în care s-a redeschis după 2005 discuţia despre descentralizare, în condiţiile în care fiecare din partidele sau alianţele politice au cuprins în oferta lor electorală o serie de prevederi cu privire la acest proces.

    În ceea ce priveşte situaţia actuală a procesului de descentralizare în România putem afirma că:

• În cel mai bun caz avem de a face cu o descentralizare parţială (a cheltuielilor şi nu deciziei în învăţământ, sănătate). De cele mai multe ori aceasta s-a făcut fără alocarea fondurilor necesare sau cu alocări în timpul anului după ce s-a creat o stare de tensiune în domeniul respectiv.
• Un proces de deconcentrare în loc de descentralizare prin încredinţarea unor atribuţii ce ar fi putut transferate la nivel local. Este de remarcat în acest sens existenţa a  mai multe programe de interes naţional gestionate de diferite ministere (săli de sport, locuinţe sociale, calculatoare, spitale regionale, protecţia copilului, programul fermierul, programul de dezvoltare a infrastructurii în spaţiul rural).
• Sub argumentul depolitizării, al profesionalizării, al neutralităţii, logisticii adecvate, şi, în mod deosebit după 1 ianuarie 2007, a gestionării eficiente a fondurilor europene avem de a face cu o recentralizare evidentă. Menţionăm aici faptul că, utilizând fondul de rezervă numai în primele 9 luni ale anului 2006 Guvernul a alocat peste 3600 miliarde ROL, în mod abuziv, pe criterii strict politice  pentru o serie întreagă de acţiuni care nu au nicio legătură cu situaţii deosebite care să justifice această alocare. S-a trecut astfel peste principiul de descentralizare financiară, alocare transparentă prin buget şi care să permită o gestiune financiară predictibilă de către toate comunităţile locale,
• Deşi atribuţiile şi responsabilităţile administraţiei publice locale au crescut simţitor, numărul persoanelor angajate în administraţia publică locală nu a crescut în mod deosebit, o serie de reglementări la nivel central limitând periodic angajările. Evident şi aici este de discutat în ce măsură principial autoritatea centrală îşi permite să blocheze posturile din administraţia publică locală.
• Mai important este însă faptul că la nivel central departe de a scădea datorită descentralizării, numărul funcţionarilor publici a crescut simţitor de cele mai multe ori fiind invocate două motive:

• Apariţia unor sarcini noi legate de integrarea europeană ca şi cum numai ministerele şi celelalte autorităţi centrale ar fi parte a acestui proces;
• Necesitatea înfiinţării unor autorităţi de reglementare şi control, mult prea multe şi prea încărcate de personal, funcţie de sarcinile ce le revin. Pentru că, şi aici, trebuie să menţionăm prevederea din Carta europeană a autonomiei locale care specifică: ”orice control administrativ asupra administraţiei publice locale nu trebuie să privească în mod normal, decât asigurarea respectării legalităţii şi a principiilor constituţionale”

Trebuie să fim conştienţi CĂ DESCENTRALIZAREA  FOLOSEŞTE CETĂŢEANULUI,   COMUNITĂŢII ŞI, PRIN ÎNSUMARE, ÎNTREGII ŢĂRI.

Liviu DRAGNEA, Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România