In Loc de Concluzii

    În ceea ce priveşte situaţia actuală a procesului de descentralizare în România putem afirma că:

• În cel mai bun caz avem de a face cu o descentralizare parţială (a cheltuielilor şi nu deciziei în învăţământ, sănătate). De cele mai multe ori aceasta s-a făcut fără alocarea fondurilor necesare sau cu alocări în timpul anului după ce s-a creat o stare de tensiune în domeniul respectiv.
• Un proces de deconcentrare în loc de descentralizare prin încredinţarea unor atribuţii ce ar fi putut transferate la nivel local. Este de remarcat în acest sens existenţa a  mai multe programe de interes naţional gestionate de diferite ministere (săli de sport, locuinţe sociale, calculatoare, spitale regionale, protecţia copilului, programul fermierul, programul de dezvoltare a infrastructurii în spaţiul rural).
• Sub argumentul depolitizării, al profesionalizării, al neutralităţii, logisticii adecvate, şi, în mod deosebit după 1 ianuarie 2007, a gestionării eficiente a fondurilor europene avem de a face cu o recentralizare evidentă. Menţionăm aici faptul că, utilizând fondul de rezervă numai în primele 9 luni ale anului 2006 Guvernul a alocat peste 3600 miliarde ROL, în mod abuziv, pe criterii strict politice  pentru o serie întreagă de acţiuni care nu au nicio legătură cu situaţii deosebite care să justifice această alocare. S-a trecut astfel peste principiul de descentralizare financiară, alocare transparentă prin buget şi care să permită o gestiune financiară predictibilă de către toate comunităţile locale,
• Deşi atribuţiile şi responsabilităţile administraţiei publice locale au crescut simţitor, numărul persoanelor angajate în administraţia publică locală nu a crescut în mod deosebit, o serie de reglementări la nivel central limitând periodic angajările. Evident şi aici este de discutat în ce măsură principial autoritatea centrală îşi permite să blocheze posturile din administraţia publică locală.
• Mai important este însă faptul că la nivel central departe de a scădea datorită descentralizării, numărul funcţionarilor publici a crescut simţitor de cele mai multe ori fiind invocate două motive:

• Apariţia unor sarcini noi legate de integrarea europeană ca şi cum numai ministerele şi celelalte autorităţi centrale ar fi parte a acestui proces;
• Necesitatea înfiinţării unor autorităţi de reglementare şi control, mult prea multe şi prea încărcate de personal, funcţie de sarcinile ce le revin. Pentru că, şi aici, trebuie să menţionăm prevederea din Carta europeană a autonomiei locale care specifică: ”orice control administrativ asupra administraţiei publice locale nu trebuie să privească în mod normal, decât asigurarea respectării legalităţii şi a principiilor constituţionale”

    Apreciem că în momentul actual procesul de descentralizare se află în faţa unor importante provocări:

• Asistăm, cu sau fără voia administraţiei centrale, la o creştere a responsabilităţilor administraţiei publice locale, la o întărire a acesteia în raport cu administraţia centrală. Cât va fi administraţia centrală dispusă să cedeze de bună voie şi cât de nevoie? În ce măsură administraţia locală va şti să gestioneze procesul şi până unde va putea el să meargă având în vedere şi sensibilităţile multiple existente în acest domeniu.
• În orice situaţie între administraţia publică centrală şi administraţia publică locală va trebui să existe un parteneriat. În ce măsură suntem parteneri, cât de egali putem fi în acest parteneriat, de pe ce poziţii discutăm?
• Din punct de vedere mental, cetăţeni, autorităţi locale, putere centrală, cât de dispuşi suntem să acceptăm noile realităţi şi să sprijinim procesul ? Până unde este statul paternalist şi de unde începe propria noastră gestiune asupra propriilor noastre destine?

    Desigur în tot acest proces pot fi văzute avantaje şi dezavantaje. Este evident că la nivel local problemele sunt mult mai bine cunoscute iar priorităţile pot fi mult mai bine stabilite. În acest fel serviciile publice oferite cetăţenilor vor fi de calitate şi la costuri corespunzătoare unor standarde europene, cheltuirea banului public va fi eficace şi eficientă. Va creşte capacitatea de negociere, de asociere, disponibilitatea de a realiza diverse tipuri de parteneriat a administraţiei publice locale.
    De aceea, apreciem că viitorul procesului de descentralizare este legat în primul rând de voinţa politică exprimată la toate nivelurile, în concordanţă cu nevoile cetăţenilor şi cu disponibilitatea tuturor actorilor implicaţi în proces de a participa efectiv, cu înţelegere şi raţionalitate la desfăşurarea acestuia, la transpunerea lui în practică. Considerăm că aceasta se poate face pornind de la o analiză realistă, obiectivă, a punctelor tari, punctelor slabe,oportunităţilor pe care le oferă şi accidentelor ce pot marca parcursul procesului.
     Unde ne aflăm şi mai ales unde vrem să ajungem, care sunt resursele necesare, sunt subiecte ce vor trebui să fie dezbătute public pentru a stabili clar obiectivele pe care le vrem în fiecare domeniu urmând ca drumul ales pentru atingerea acestor obiective de interes naţional să fie la latitudinea partidelor politice aflate într-un moment sau altul la guvernare.
     În urma acestei dezbateri publice trebuie să hotărâm care sunt  domeniile administraţiei publice pe care le descentralizăm şi care vor fi etapele descentralizării. Opinia autorităţilor locale este că dacă se ia o decizie într-un anumit domeniu acesta să meargă până la capăt, viaţa demonstrând că jumătăţile de măsură, şi în descentralizare, nu au dat rezultate satisfăcătoare. În această relaţie trebuie să acceptăm că procesul va suferi corecturi de parcurs aşa cum, funcţie de evoluţia vieţii economico-sociale el va trebui permanent ajustat, adaptat noilor realităţi ale României.
    Evident nu este un proces simplu, nu este un proces uşor de gestionat, dar el trebuie dezvoltat, trebuie condus către ţinta dorită astfel încât administraţia locală să poată să îşi îndeplinească în cele mai bune condiţii responsabilităţile ce îi revin, raţiunea sa de a fi: servicii de calitate pentru comunitate.

    În mod concret, domenii ca:

• Educaţia;
• Sănătatea;
• Ordinea publică şi circulaţia rutieră;
• Protecţia Mediului;
• Agricultura;
• Ocuparea Forţei de Muncă;
• Activitatea Sanitar Veterinară;
• Protecţia Consumatorului;
• Protecţia Socială;
• Managementul Funcţiei Publice;
• Dezvoltarea Regională; trebuie să fie asumate de comunitate, iar structurile administrative respective să treacă sub autoritatea deplină şi nemijlocită a Consiliilor Locale şi Judeţene, după caz.

 

    Practic, toate treburile publice (cu câteva excepţii) trebuie să fie administrate de autorităţile locale iar Guvernul să păstreze numai competenţe privind  Strategia, Reglementarea şi Controlul.